VIDEO | Denisa Filcea, despre scandalul cu o fotografă din Ucraina, pentru pozele de la botezul fiicei ei: „Îmi sunt încălcate drepturile de către un cetățean străin, care, în momentul de față, are imunitate totală”

Publicat: 12/09/2022, 18:09
Actualizat: 12/09/2022, 18:11

Denisa Filcea a vorbit, luni, în cadrul emisiunii La Măruță, despre conflictul aprins pe care îl are cu o fotografă din Ucraina, angajată pentru ziua în care și-a botezat fiica. Soția lui Flick Domnul Rimă s-a plâns că femeia ar fi refuzat să mai facă poze la botezul fetiței lor și a cerut o sumă mult mai mare decât cea stabilită inițial.

Am mesajele în care eu i-am propus acești 200 de euro, ea a spus pentru mine va fi 150. Într-adevăr, din cauza faptului a plouat, nu am făcut 50 de minute până la biserică, am făcut undeva la 65 de minute. Asta înseamnă ne-am decalat cu jumătate de oră față de înțelegerea inițială. Din punctul meu de vedere, în momentul în care ne-am decalat sau în momentul în care ea a văzut drumul până la biserică e o oră – nu a fost o oră și jumătate, am mers la Bănești, nu am mers la Oradea – ea nu a zis nimic, a venit acasă, a refuzat ne mai facă poze, și a luat acei 150 de euro și a plecat.

Într-adevăr, înainte plece, l-a luat pe Sebastian deoparte să-i spună că e nemulțumită, că ea merită, de fapt, 400 de euro și Sebastian, nefiind implicat în această speță, i-a spus: Vorbește cu Denisa, ea mi-a spus să îți dau 150 de euro. Ia-i, dacă vrei, și vorbește cu ea după‘. Ea a luat banii și, după aia, m-a amenințat că dacă nu-i mai dăm restul de bani, va șterge pozele”, a afirmat Denisa Filcea.

Denisa Filcea susține că suma de 400 de euro pe care ucraineanca cerut-o nu era una justificată, iar timpul alocat drumului a fost depășit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Eu am apelat la urmele de bunătate pe care nu le-am găsit la ea și i-am spus că nu pot să-i plătesc acest preț pentru că nu aș fi fost niciodată de acord cu prețul acesta, să zică lumea că sunt zgârcită. Au fost foarte mulți care au spus: ‘Ai bani, plătește. Faptul că avem sau nu avem bani, nu e problema nimănui. Unele servicii merită plătite, altele nu. Eu consider nu este un preț corect, motiv pentru care nu aș fi fost niciodată de acord cu suma de 400 de euro, de aceea i-am și propus jumătate și ea a fost de acord.

Dacă ne-am lungit, chestie pe care o recunosc, din motive meteo, care nu țin de mine, era profi din partea ei să vin acasă și să-mi spună: Ne-am lungit cu jumătate de oră, vrei poze în plus? Te costă încă 30 de euro sau 50 de euro‘, dar ea nu, a plecat. Eu i-am spus, în final, că îi voi da diferența de bani pe care o cerea abuziv și cu care nu n-aș fi fost împăcată să o plătesc, dar am fost de acord. I-am spus să îmi dea factură, să-i plătesc banii. A refuzat să îmi dea factură”, a precizat Denisa Filcea.

Soția lui Flick a lansat și un apel public către autorități, pentru a o ajuta să rezolve această problemă, precizând că i-au fost încălcate drepturile de către un cetățean străin, care, în momentul de față, are imunitate totală”.

„În momentul de față, eu vreau fac un apel public tuturor oamenilor legii care au puterea de a se autosesiza, deoarece, în momentul de față, pe lângă faptul această persoană m-a amenințat, m-a denigrat public pe mine și soțul meu – care n-are nicio legătură cu acest subiect – mi-a blocat contul de Instagram, a sunat la brand-uri și vorbește foarte urât despre mine și le cere brand-urilor nu mai lucreze cu mine.

Nu înțeleg de ce. Mai mult decât atât, mi-a încălcat dreptul la intimitate și la viața privată, făcând public link-ul cu fotografiile de la botezul nostru, un eveniment privat și a făcut publice fotografiile cu fața copilului nostru. Noi nu am vrut facem asta, din motive de siguranță. Eu și soțul meu am decis nu ne expunem copilul în mediul public, în mediul online și ea a făcut asta. Mi-a încălcat drepturile.

Eu înțeleg că ea, în momentul de față, beneficiază de un statut special din cauza faptului că este refugiat, dar eu sunt un cetățean în țara mea, un cetățean în Uniunea Europeană, un cetățean care plătește zilnic, lunar, taxe, impozite la acest stat, pentru a contribui la bugetul de stat. Îmi sunt încălcate drepturile de către un cetățean străin, care, în momentul de față, are imunitate totală, are dreptul să facă orice, pentru că nicio lege a Uniunii Europene și a României, nu i se aplică.

Nu mi se pare normal. Nu știu ce mai poate face această femeie, știe unde locuiesc, chiar sunt speriată. Mi se pare absolut diabolic. A făcut tot răul pe care putea să mi-l facă cineva. Tot ce a putut să facă mai rău, mi-a făcut. Nu vreau să mă gândesc până unde poate să meargă”, a menționat Denisa Filcea.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×